vineri, 16 ianuarie 2015

Unde veti fi cazati?

Bucurosi de oaspeti :-)

Desi nu ne-a fost usor, iarna si distanta nu ne-au impiedicat sa reusim sa contactam cativa localnici. Inceputul este promitator: vor pregati, impreuna cu echipa noastra, materiale (poze, interviuri etc.) pentru prezentarea camerei in care va vor gazdui, respectiv a curtii/gradinii in care veti putea pune cortul, bineinteles pentru cine este dornic sa simta in timpul noptii mirosul florilor de vara si al ierbii, precum si aerul curat de la tara.

Singuri va veti alege familia la care veti locui si, ca sa evitam anumite surprize neplacute, gazdele va vor descrie tot ce au sau ce nu in curtile lor. Chiar daca unii au animale in plus, au casa mai mare, au masina etc., pretul cazarii si al mancarii este acelasi, dupa cum am precizat in primele pagini ale blogului, scopul nostru este sa ridicam nivelul de trai al localnicilor, ceea ce nicidecum nu presupune ca pe cei putin mai avuti sa-i facem si mai bogati in detrimentul saracilor. Din contra, tot ce vom primi ca ajutoare, donatii etc. vor fi indreptate spre nevoiasi. Asadar, speram ca intai sa fie ocupate camerele/locurile pentru corturi oferite de saraci si batrani.

Cel tarziu la sfarsitul lui martie - inceputul lui aprilie, umplem pagina cu ofertele.

Ca detalii, ofertele vor cuprinde:
- poza camerei;
- poza casei;
- poza familiei;
- se vorbesc ori nu limbi straine si care ar fi acelea;
- cati membri are familia;
- au / nu au copii + varstele lor;
- primesc ori nu ajutor: haine second-hand, rechizite scolare sau orice obiect pe care cursantul/vizitatorul/turistul il are acasa si, oricum, va renunta la el;

ATENTIE!!! CHIAR DACA FAMILIA PRECIZEAZA CA PRIMESTE, NIMENI NU ESTE OBLIGAT SA ADUCA CEVA.Acest fapt este asemanator activitatilor de voluntariat pe care le vom organiza aproape in fiecare dupa-amiaza si in week-end-urile in care nu mergem in excursii, activitati ce presupun de exemplu ajutarea unui batran si nu numai, sa culeaga fructe/legume/cereale, sa sape, sa adune buruieni din gradina etc., activitati la care PARTICIPA DOAR DORITORII.
AVANTAJUL va fi ca dupa-amiaza se va repeta vocabularul de limba chineza predat dimineata, vocabular care va avea legatura cu activitatea de dupa-amiaza si se va putea exersa limba vorbita, respectiv partea audio pentru HSK.In plus, unele activitati le vom face sub forma de concursuri, de exemplu cine umple cel mai repede mai multe galeti cu fructe, premiul fiind acordat de localnicul pe care il ajutam si ramanand o surpriza si pentru echipa "Tabara de Chineza". :-)

- au/n-au masina;
- au/n-au bicicleta;
- au/n-au caruta;
- au/n-au sanie (fireste, pentru tabara de iarna);
- au/n-au baie sau toaleta in casa;
- au/n-au internet;
- au/n-au animale/pasari in curte; ce animale/pasari au? (pentru a sti daca vi se ofera lapte si ce fel de lapte, oua si ce fel de oua etc, carne pentru cine consuma sau pentru a sti daca puteti calari gratis, daca va veti putea juca cu catelusi, pisici etc ori, din contra, sa le puteti evita)
- au/n-au gradina cu legume(veti avea ocazie ori nu sa mancati legume bio);
- au/n-au pomi fructiferi(ce fructe veti putea culege voi insiva din gradina si manca la fata locului, nefiind tratate cu substante chimice);
- ar primi ori nu oaspeti ovo-lacto-vegetarieni;
- ar primi ori nu vegetarieni 100%;
- gatesc ori nu prajituri, dulciuri etc.

Sigur vor aparea alte intrebari sau detalii si dupa ce va veti alege familia, dar vor fi discutate in momentul respectiv. Pana atunci, timp de doua luni, voom pregati materialele si vom continua sa scriem despre alte subiecte legate de tabara, pe noi pagini ale blogului. :-)


Echipa "Tabara de Chineza"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu