marți, 17 februarie 2015

Limba chineza gratuit, 7 zile din 7 :-)

 Curs hiperintensiv de limba chineza


In sfarsit! Am povestit despre locatia taberei, despre cine suntem, cazare si masa, v-am introdus in lumea romaneasca, v-am dat detalii despre Vadu Soresti, despre populatia care locuieste aici si...iata ca am ajuns si la informatiile despre cursuri :-)

Tabara de Chineza se deschide la sfarsitul lunii iunie (cel mai devreme pe 28 iunie) si se inchide la sfarsitul lunii august, cel mai tarziu pe 28 august.
Iata informatii despre limba chineza « de la fata locului », din China ! Deci nu informatii de pe google, nu din ziare, comentarii, opinii etc., ci « informatii vii ».
Poate tu le stii, dar poate altii nu :
1)       Limba chineza nu are alfabet, are caractere, in jur de 60.000.
2)       Un absolvent chinez de liceu, care a studiat in China, stie 4000-5000 de caractere.
3)       Dupa facultate, absolvita tot in China, ajunge pe la 8000 de caractere.
4)       Un profesor chinez de limba chineza stie cca 10.000 de caractere.
5)       Caligrafii stiu putin mai multe pentru ca ele sunt « uneltele » profesiei lor.
6)       Ca stii chineza « la nivel inalt », e suficient sa cunosti intre 5000 si 8000 de caractere.
7)       Dialectele limbii chineze, mai putin cel mandarin, sunt diferite de limba standard, sunt ca si limbi straine, scrierea este aceeasi.
8)       In general, chinezii din sud « sunt departe » de pronuntia standard, astfel ca ei inteleg ce spun cei din nord care vorbesc dialectul mandarin, aflat la baza limbii standard, dar cei din nord cu maaareee greutate sau deloc nu inteleg ce spun cei din sud in...limba standard, ca in...dialect, de exemplu in cantoneza, nici nu se pune problema.
9)       Cunostintele de chineza pentru nivelul maxim de HSK (nivel 6) sunt echivalente cu nivelul de limba chineza al unui absolvent chinez de liceu in...China.
10)   O studenta japoneza a fost fantastica : dupa 4 luni de cursuri de chineza in China, a luat nivelul 4. Numai ca scrierea japoneza, din chineza se trage...
11)   Nivelurile 5 si 6 au intrebari incuietoare, necesita atentie si mult exercitiu sau, in caz ca nu te pregatesti efectiv, necesita « vechime » in studiul limbii chineze : un profesor de chineza, specializat in limba chineza pentru straini, ne-a informat ca doar o singura data a reusit sa faca 100% HSK nivel 6.

Tu la ce nivel ai vrea sa ajungi ? J Mai in gluma, mai in serios, e clar ca nu poti invata chineza intr-o luna. Dar ai putea reusi sa treci HSK nivelurile 1 si 2 sau macar ai putea sa iti faci o baza peste care sa adaugi singur cunostintele necesare nivelurilor superioare.
Ar fi bine sa vii minim 3-4 saptamani. De la sfarsitul lunii iunie pana la sfarsitul lunii iulie facem cursul complet. De la sfarsitul lunii iulie o luam de la zero pana la sfarsitul lui august.
Indiferent cat timp vii, vei primi gratis materialele, atat pentru curs, cat si cele pentru simulare HSK.
Noi pregatim in vara asta cursanti care vor sa ia nivelurile 1, 2 sau 3. Dar chiar daca ai trecut deja de aceste niveluri, cursurile audio si de vorbire libera iti vor folosi sigur pentru nivelurile superioare. In plus, avem manuale+material audio de simulare si a HSK pentru nivelurile 4, 5, 6. Tot gratis ! :-)

Anul acesta primim maxim 30 de cursanti! Ius primi occupantis ! Locul e al primului ocupant !

Cand e vreme frumoasa, tinem cursurile la iarba verde. Nu-ti face griji, e zona rurala, e multa liniste ! J
Cand ploua, ori instalam un cort mare, ori tinem cursul in cladirea scolii parasite ori in incinta gradinitei pentru copii.

Daca se strang peste 15, organizam doua grupe: grupa A si grupa B.
De luni pana vineri vor fi organizate cursurile de predare (in limbile franceza, engleza, romana si...bineinteles chineza) si tot ce tine de exercitiile in comun (se cere participare activa la curs) referitoare la scris, citit si explicatii lexico-gramaticale, astfel :

Grupa A :
8 :30 – 9 :15 – curs
9 :15 – 9 : 25 – pauza
9 :25 –10 : 10 – curs
Grupa B :
10 :15 – 11 :00 – curs
11 :00 – 11 :10 – pauza
11 :10 – 11 :55 – curs

Daca se strang sub 15 cursanti, organizam o grupa, cursurile fiind impartite astfel :
9 :00 – 9 :45 – curs
9 :45 – 9 :55 – pauza
9 :55 – 10 :40 – curs

De luni pana vineri, intre 14 :00 – 17 :00* si in week-end (timp nelimitat)** vor fi cursuri recapitulative, bazate pe vorbire si ascultare (pentru exersarea testarii audio, prima parte a examenului de nivel de limba chineza, HSK), de data aceasta utilizandu-se numai limba chineza.

*Cursurile recapitulative de luni pana vineri vor avea loc concomitent cu anumite activitati care presupun activitati de voluntariat sau drumetii in sat si in satele vecine, vocabularul predat dimineata avand legatura cu acele activitati.
Nu va trebui sa participi efectiv la activitatile de voluntariat, dar prezenta la cursurile recapitulative va fi obligatorie, cand vei pleca de aici sa poti vorbi in chineza, oricat de simplu te-ai exprima.
**Cursurile recapitulative din week-end presupun timp nelimitat deoarece vor avea loc in timpul drumetiilor/excursiilor organizate in localitati vecine satului Vadu Soresti ori in altele aflate tot in jud. Buzau, dar mai departe, cu obiective turistice unicat in Europa sau in lume.

Pana revenim cu detalii, imagineaza-ti cum e sa mergi la curs pe drum de tara, cu bicicleta...vara. Si asta n-ar fi nimic...cum e sa mergi calare la curs, bineinteles daca nimeresti la o gazda care are cal :-) Dar cu caruta ? Zilnic, nu va putea gazda sa te duca cu calul la curs...dar « sa gusti » experienta, sigur vei putea :-)



Echipa « Tabara de Chineza »

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu