Cetatea dacică de la Gruiu Dării, Comuna Pietroasele, Judeţul Buzău

Cetatea dacică de la Gruiu Dării

Cetatea dacică de la Gruiu Dării

       Cetatea dacică de la Gruiu Dării se află în apropiere de Pietroasa Mică, în drumul spre releul de pe Dealul Istrița. Este singura cetate dacică cu zid de piatră, de la Curbura Carpaților. După ce au locuit o perioadă aici, dacii au transformat cetatea într-un centru de cult. Primele cercetări arheologice s-au efectuat în perioada 1974-1989 și au fost reluate în 2001.

La poalele cetăţii dacice de la Gruiu Dării

În poză apare punctul de unde a început secțiunea magistrală, care se duce până în partea cealaltă a așezării. În locul unde e gherghinul din imagine s-a descoperit un mormânt de secol IV d.Hr..

Zidul cetății, care începea vreo 10m mai încolo, s-a dărâmat, s-a tot ros din cauze naturale, dar și oamenii din sat au venit unii de mai multe ori cu căruța și au scos piatra și s-a dus și zid și tot.

Zidul avut două faze, una pe lățimea de aproape 6m, iar a doua fază pe lățimea de 2m și ceva - 3m. Tot ce e clădit la intrarea în cetate, este din piatra care s-a scos din săpătura, nu este o amenajare originală contemporană cu zidul.
 La marginea cetății, unde acum e o vale abruptă împădurită, s-a făcut carieră în anii 1930-1950, spre 1960 și s-a înaintat cu scosul piatră, tăind din cetate până unde se vede acum.

Locul unde s-a făcut cariera din anii 1930-1950

      Alte imagini cu cetatea dacică de la Gruiu Dării:
 

      

 

 

 Așezarea din Neolitic

 

Aşezarea din Neolitic de sub cetatea dacică fortificată de la Gruiu Dării, Comuna Pietroasele, Jud. Buzău

      

Aşezarea din Neolitic de la cetatea dacică de la Gruiu Dării, Comuna Pietroasele, Jud. Buzău

      Undeva în partea de nord a cetății s-a descoperit o așezare din Neolitic. În 2013, directorul Muzeului judeţean Buzău, Sebastian Matei, declara: “Un laborator din Heidelberg a confirmat, în urma probelor trimise, ipotezele noastre: la o adâncime de 3-3,5 metri sub cetatea dacică fortificată de la Gruiu Dării se află o aşezare neolitică cu o vechime de 5.500-5.700 de ani, care a dispărut în urma unui conflict armat sau a unui incendiu”.

Printre obiectele găsite în mai multe locuințe mari, cu pereții din lut, s-au numărat vase pictate, precum şi un vas tip biberon, folosit după toate probabilităţile la alăptatul bebeluşilor.

“Comunitatea nu era prea mare, avea circa 20-30 de persoane, dar era stabilă şi foarte bine organizată, se ocupa cu agricultura şi creşterea animalelor şi din când în când cu vânătoarea” ;“În alimentaţie ponderea era carnea. Au fost găsite oase de porc mistreţ, dar şi de cerb sau căprior, oase de păsări mari, dropia, precum şi de cocoş munte. Oasele de castor şi de vulpe confirmă faptul că ei iubeau blănurile pe care le foloseau iarna sau la date festive” ; “Am cercetat doar o treime din aşezare, viitoarele campanii arheologice pot aduce noi dovezi arheologice despre una dintre cele mai avansate civilizaţii europene de acum 5-6 milenii, cultura Cucuteni”, a mai precizat Sebastian Matei.

În urma analizelor arheozoologice s-a stabilit că localnicii creşteau în ţarcuri animale, în special vite şi oi, şi se hrăneau cu vânat.

În vale curge Gârla Dării, un izvor care are apă până la intrarea în Șarânga, după aceea dispare. 

       Nu departe de intrarea în cetatea de la Gruiu Dării, în sud, se găsește ultimul bordei de pietrar () reamenajat de studenți în anii ‘73-‘79-‘80, care pe atunci avea un acoperiș mai solid și înalt decât ce se vede acum. Peste bârnele și crengile de deaspura, era pus pământ.

       În ceafa dealului, la est de cetatea dacică de la Gruiu Dării, se vede în fund un deal mai golaș și de la el spre cetate, un alt deal mai împădurit ). La capul acelui deal este Cetățuia de la Cârlomanești. Gruiu Dării comunica cu Cârlomăneștii direct. Dacă cei din Gruiu Dării dădeau un semnal, cei din Cârlomănești îl vedeau și răspundeau cu un alt semnal. De la Cârlomanesti se vede toată Valea Buzăului, până la Nehoiu, din loc în loc sunt cetățui dacice cu puncte de observație din care se transmitea semnalul până în creierul munților. La Piatra cu Lilieci, la Valea Lupului lângă Pătârlagele, apoi mai la este de Pătârlagele - la Tega, peste tot erau asemenea puncte de observație.

Populația dacică: în vremea războiului erau peste 1.000.000-1.500.000 de locuitori, o cetate avea 10-15 locuințe, 50-75 de locuitori. Nu erau toate grupurile de locuințe erau la un loc : una era aici, una era acolo, alta era dincolo, însă toată valea, toate terasele puțin mai plate erau locuite. 

Panorama de la cetatea dacică de la Gruiu Dării

Alte surse:

 http://www.realitatea.net/descoperire-uluitoare-sub-ruinele-cetatii-dacice-de-la-gruiul-darii-cea-mai-avansata-civilizatie_1288036.html#ixzz3hyxxVxgl

Tezaurul de la Biserica din Pietroasa Mică

Tezaurul de la Biserica din Pietroasa Mică

Biserica din piatra de la est de Closca cu puii de aur

La est de „Cloșcă”, la 400m, în localitatea Ochiu Boului, devenită Pietroasa Mică în 1934, este o biserică din piatră, toată din piatră, construită între 1938-1939. Când cei 5-6 meșteri au scos piatra să termine biserica, au găsit un vas de lut, înalt de 60cm și voluminos, plin mai mult de jumătate, cu monede de aur, inclusiv din platină, aur alb. Monedele le-au imparțit între ei. Unul dintre ei s-a dus cu o moneda de-asta la crâșmă, și când se tocmea cu crâșmarul să-i dea ceva de băut și de mâncat, a apărut polițistul.

Au început fireștile întrebări, printre care și : „De unde ai banul asta ?” L-a luat la post, l-a bătut „bine”, determinându-l să spună tot, unde și cu cine a găsit tezaurul. Polițistul, împreună cu primarul Alexandru Georgescu au strâns toate monedele, doar 6 dispăruseră, pentru că le valorificaseră timp de 2-3 săptămâni.

Era perioada în care Regele Carol al II-lea dizolvase Parlamentul, primarii erau numiți direct de către rege, nu mai erau Consiliul Local, Consiliul Județean, nu mai existau astfel de organisme. Așadar, primarul și polițistul i-au raportat regelui că s-a găsit acea comoara, dar din toți banii aceia nu există nici măcar unul să-l fi văzut cineva dupa 1940. A rămas o singură carte poștală cu 6 monede, 3 mai mari și 3 mai mici. „Interesant” rămâne faptul că, după aceste evenimente, primarul de atunci și-a construit cea mai mare casa din Pietroasele (la acea vreme) și că urmașii lui au cumpărat pământuri, cramă, vii bune, grajduri, iar în prezent, deși acestora nu le merg afacerile, au bani mulți. :-D

Tezaurul „Cloșca cu puii de aur”

Tezaurul „Cloșca cu puii de aur”

 

Numit „Cloșca cu puii de aur”datorită fibulelor în formă de pasăre, până la găsirea mormântului lui Tutankhamon, acesta a fost cel mai important tezaur al lumii, ajungând, la începutul secolului al XX-lea, prin cele mai faimoase muzee europene. A putut fi admirat în 1867 la Expoziţia Universală de la Paris, 1868, la Muzeul “Senth Kensingthon” din Londra, iar în 1872, la Expoziţia Internaţională de la Viena. Zilnic, nenumărați turiști stăteau la cozi lungi, așteptând să le vină rândul să vadă de aproape tezaurul sosit din Ţara Românească, iar presa vremii relata despre frumuseţea, importanța, misterul şi poveştile din jurul comorii.

Punctul de plecare al descoperirii Tezaurului, ar fi angajarea de către antreprenorul albanez Anastase Tarba Verusi, zis Arnăutul, a doi pietrari, Ion Lemnaru şi Stan Avram, socru şi ginere, să extragă piatra de la poalele masivului Istriţa, pentru a o folosi la ridicarea zidului Episcopiei Buzăului.  În aceeaşi perioadă, albanezului i-a fost încredinţată construirea podului de la Câlnău, care fusese rupt de o viitură, astfel că a mărit volumul extracţiei de piatră. În urma ridicării unor blocuri de calcar, pietrarii au descoperit piesele tezaurului, într-o scobitură. Le-au transportat în podurile caselor, iar după câteva luni au decis să le vândă chiar angajatorului, Anastase Verusi, pentru echivalentul în bani al unei perechi de boi. Speriat de mărimea obiectelor de aur, Verusi a tăiat cu toporul în patru tava de aproape 8 kilograme de aur masiv şi a încercat să obţină bani din vânzarea acestora. Ulterior, acesta a început să fie şantajat de un arendaş al moşiei Pietroasele, pe nume Gheorghe Frunză Verde. I-a cerut o parte din comoară, i s-a dat, dar nu a fost mulţumit cu cât a primit, aşa că, până la urmă, s-a dus la Episcopia Buzăului şi l-a turnat pe Verusi autorităţilor. Și așa a început povestea „blestemelor” „Cloștii”...

Legenda descoperirii „Cloștii“

Legenda descoperirii „Cloștii“, transmisă din bătrâni, a aflat-o și moş Ion Moacă, tatăl pietrarului care are muzeul de sculpturi în piatră deschis la el acasă – Muzeul lu Gogu lu Moacă - : „La 400 de metri de la mine, sus, în deal, este punctul Cloşca cu Puii. Stan Avram şi Ion Lemnaru, pietrari ca şi mine, au săpat o carieră şi, în timpul când a dat de piatră, acolo s-a desfăcut o încăpere, de fier. Au deschis clapa de la acea gheretă mică care era acolo, blestemată, şi a ieşit o formă de om. Necuratul era. Le-a spus pietrarilor să-i dea un suflet şi pe timpurile alea ei au numit un lucrător care s-a urnit în pământ, fiindcă a fost blestemat, şi abia după aia au găsit tezaurul”.

De la descoperirea lui până în 1971, când a fost adus la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, „Cloșca” a trecut prin numeroase peripeții în care au fost atrase multe persoane și instituții, aceste peripeții incluzând morți suspecte, vieți ruinate, jafuri și incendii, „blestemul Tezaurului” aducând oarecum cu „blestemul faraonului Tutankamon”. De exemplu, pe lângă faptul că au murit descoperitorii și multe alte persoane care „au avut de-a face” cu „Cloșca” sau că s-a sinucis cercetătorul Al.Odobescu, timp de șase luni cât aceasta a fost expusă la Luvru, s-au înregistrat 30 de incendii în jurul aripii muzeului în care se afla. Astfel, după ce Tezaurul a fost luat din Paris, academicianul francez Edmond Pottier, şeful secţiei de Conservare a Muzeului Luvru, răsufla uşurat: "Am scăpat, Doamne, de piaza cea rea!". Până şi podul care trebuia reparat cu banii cheltuiţi de antreprenorul albanez Verusi s-a prăbuşit cu totul în 1841. Mai multe aflăm de la profesorul Marcel Ciucă, în lucrarea "Tezaurul de la Pietroasa".

În prezent, o copie a tezaurului se poate admira la Muzeul Judeţean de Istorie Buzău, iar o alta la Staţiunea vinicolă Pietroasele.

Locul descoperirii Tezaurului „Cloșca cu puii de aur”

Monumentul tezaurului "Closca cu puii de aur"; Turisti din Sibiu, Vadu Soresti (Com. Zarnesti, Jud. Buzau) si Limassol (Cipru)

 

Odobescu

       După cum ne întâmpină textul scris pe monumentul ridicat aproximativ în locul descoperirii tezaurului, aflăm că acesta a fost descoperit în anul 1837, de către pietrarii Ion Lemnaru și Stan Avram. Apoi, ni se mai spune că „Tezaurul este compus din 22 de piese și cântărește 19kg. Precizăm că „ aproximativ ” în acest loc s-a descoperit tezaurul, pentru că niciodată nu s-a știut locul exact. În timpul anchetei făcute de Banul Mihalache Ghica, Ministrul Treburilor Dinăuntru în 1838, când s-a aflat de descoperirea Tezarului, pietrarii au fost de acord să arate locul ; ei locuiau la 1km mai sus, în satul care se vede de la Gruiu Dării și, cum veneau de la ei de-acasă pe drum, la cca 150m de monumentul ridicat pentru Cloșca cu puii de aur, în urmă, era un ulm. Când ajungeau în dreptul ulmului, nu mai puteau rosti niciun cuvânt, mergeau automat, ca roboții ; glasul le revenea la pietrele aflate mai în jos de locul în care s-a construit monumentul. Degeaba au fost chiar bătuți, între acel ulm și pietrele aflate puțin mai jos de locul unde se presupune a fi fost descoperit tezaurul, ei amuțeau. Când erau lângă ulm, ziceau că „acolo, în față”, a fost descoperită „Cloșca”, iar când erau în dreptul pietrelor spuneau că „acolo, în spate”... Așadar, locul nu a putut fi stabilit cu exactitate și s-a decis ca monumentul să fie construit la jumătatea distanței dintre cele două puncte – între ulm și pietre, în locul acesta descoperindu-se și câteva hârburi de oale groase, a precizat Odobescu.

Din descrierea lui Stan Avram şi Ion Lemnaru, nu rezultă că aceste obiecte ar fi fost împreună cu „Cloșca”, dar nu e exclus unde a fost îngropat tezaurul să fi fost și alte obiecte. Din păcate, locul a fost stabilit cu aproximație, nu putem spune că aici a fost groapa în care s-a aflat Tezaurul.

Mai multe legende le aflați la fața locului, una dintre ele este despre legătura prinţesei egiptene Khnumet, fiică a faraonului Amenemhet al II-lea (1914-1876 i.Hr.) care avea un logodnic în Carpaţi şi de la care a primit în dar mai multe bijuterii din aur, bijuterii foarte asemănătoare cu coșulețele Tezaurului de la Pietroasele. Astfel, e posibil ca prințesa Khnumet să aibă bijuterii din zona carpatică.

Panorama de lângă „Cloșca cu puii de aur”

Valea formată de Pârâul Urgoaia

La vest de monumentul ridicat pentru Tezaur, ni se deschide o vale mare formată de Pârâul Urgoaia. Pe această vale s-a descoperit și o așezare geto-dacică de secol III î.Hr, suprapusă de una de secol IV d.Hr.

În sus de "Cloşca"

În sus de „Cloșcă”, pe Coasta Rusului, sunt o așezare hallstattiană și una din Epoca Bronzului. De la această coastă unde începe al doilea rând de pădure, pe un platou de cca 100-150m care se numeşte În Dogaru??, e cimitir de Epoca Bronzului : 61 de morminte.

Panorama din sus de "Closca"

Panorama din jos de Closca; Turisti din Sibiu,  Vadu Soresti (Com.Zarnesti, Jud. Buzau) si Limassol (Cipru)

La marginea pădurii, pe drumul de la marginea platoului află, o așezare din Epoca Romană peste o așezare din Epoca Bronzului.

La dreapta de Drumul Pădurii erau Șapte Frați, șapte fagi crescuți dintr-o tulpină ; lângă el s-a descoperit o așezare de secol IV. 

Alte surse:
http://adevarul.ro/locale/buzau/tezaurul-pietroasa-comoara-i-a-pedepsit-cei-descoperit-o-zbuciumul-misterioasei-mosteniri--ne-au-lasat-o-dacii-1_5501ce2b448e03c0fd7eb967/index.html
 

Muzeul lu´ Gogu lu´ Moacă

Muzeul lu´ Gogu lu´ Moacă 

- muzeu în aer liber, cu sculpturi în piatră :-)

 

       De la Castrul Roman în sus, spre Tezaurul „Cloșca cu puii de aur”, ne-a apărut în cale un muzeu în aer liber, deschis acasa la nea Gogu, sculptor în piatră, autorul minunățiilor pe care le găsim pe marginea uliței, de-a lungul gardului său și în gospodărie, până în fundul curții.

       Nea Gogu, care împlinește 73 de ani în septembrie a.c., ne așteaptă nu doar cu obiectele sculptate, ci și cu apă de la propria sa fântână (), apă limpede, curată și rece, dar și cu țuică românească de casă, păstrată în recipiente originale din piatră 

.

       Statuile nu seamănă una cu alta, nici dacă reprezintă oameni, nici dacă reprezinta animale sau păsări, fiecare are personalitate. Poziționarea lor are o logică, totul ne spune câte o poveste.

       Astfel, poarta muzeului este apărată de un soldat mongol, 

apoi intrăm în „Lumea Tăcerii”, reprezentată de Tatăl Pietrei 
() și în „Lumea Regăsită”, în cea dacică și chiar cea egipteană : ajungem pe Valea Regilor unde ne întâmpină un faraon și soția lui. Nelipsiți sunt și descoperitorii Tezaurului „Cloșca cu puii de aur” : Stan Avram și ginerele lui, Ion Lemnaru, apoi câteva staruri ale muzicii și cinematografiei românești, precum : Draga Olteanu-Matei sau, cu coroana de împărat pe cap, după cum scrie pe statuie – „Neculai Guță”. Chiar și personalități politice și istorice ne salută din muzeul lui nea Gogu : Mihai Viteazu și Ceaușescu, amândoi călare pe cal, Regele Mihai etc.

Animalele și păsările și-au găsit și ele locul în acest muzeu, toate ne povestesc câte ceva : nu degeaba vulpea e cu botul întins spre pui ori ursoaica cu puiul de urs agățat de mama sa. Și poate nici locul lui Ion Creangă (cel mai mare povestitor român) nu e ales degeaba, pentru că se află lângă vulpe și urs, cărora le-a dat glas în povestea „Ursul păcălit de vulpe”.

Făurește și cruci, și statui foarte înalte : o statuie de vreo 3,5 m, creată de nea Gogu, se găsește la Vălenii de Munte (Jud. Prahova).

Lângă râșnița pentru cereale, veche de 75 de ani, dar care reprezintă un tip de râșniță folosit și în Neolitic, stă un...chinez. Chinez asemănător cu cei din mausoleul cu soldații din teracota de la Xi’an (capitala antică a Chinei, unde s-a descoperit Armata de Teracotă a împăratului chinez Qin Shi Huangdi). Așadar, reprezentanți de pe tot Globul găsim aici și ne plimbăm în timp, în trecut, prin istoria multor țări. :-) În plus, totul încape într-o mică gospodărie țărănească !

După ce am văzut și ni s-au povestit atâtea, nimic nu trebuie să ne mai mire legat de acest muzeu : găsim și statui din lemn. Da, nea Gogu sculptează și în lemn și ne povestește cum se fierbe și se tratează lemnul, să nu crape.

Acum să nu credeți că s-a epuizat tot ce era interesant: fără să-l fi învățat nimeni, nea Gogu știe să cânte la acordeon, tobă și vocal în același timp ! Și tot dumnealui este cel care a inventat și creat toba la care cântă ! Și, ca tot „setul” să fie complet, îi și oferă vizitatorului un scurt spectacol muzical care lasă loc de „ești binevenit oricând”. :-)